Program
Branding4Business
99% din afaceri nu vor ajunge niciodata branduri. Fă din afacerea ta exceptia.
De ce contează să înțelegi brandingul?
Într-o piață în care toți vând ceva, brandingul este ceea ce te face să fii ales. Nu e doar despre imagine, ci despre cum îți poziționezi afacerea, cum comunici și ce emoție lași în urmă.
Când înțelegi brandingul, iei decizii mai strategice, atragi clienții potriviți și construiești o afacere care crește pe baza încrederii, nu doar a promoțiilor. Un brand clar și autentic nu doar te diferențiază — îți schimbă modul în care faci business.
De unde știu asta?
Am văzut afaceri mici care au devenit recunoscute în industrie, companii care au atras investiții sau parteneriate strategice, și branduri care și-au dublat conversiile doar pentru că au început să vorbească coerent despre valoarea lor reală. Brandingul făcut bine nu este un exercițiu de imagine — este o strategie care transformă modul în care crești businessul.
👉 Iar exact asta te învăț pas cu pas în acest curs — cum să-ți construiești un brand clar, autentic și sustenabil, care să devină cea mai puternică resursă a afacerii tale.
Branding realist
Filozofia mea personală legată de branduri, validată în cei 13 ani de când ajut afacerile mici și mijlocii să construiască vizibilitate și încredere cu publicul lor, este că orice proces de branding trebuie să fie realist și sustenabil pentru antreprenor.
„Branding4Business” este un program creat special pentru antreprenorii care își doresc mai mult decât un logo frumos – își doresc un brand clar, coerent, cu impact real, dar gestionabil pentru ei.
Vei învăța să-ți definești povestea de brand, să-ți clarifici mesajul și să construiești o identitate care să reflecte cu adevărat valorile și viziunea afacerii tale. Vei descoperi cum să folosești claritatea, consecvența și creativitatea pentru a-ți crește vizibilitatea și încrederea în fața clienților potriviți.
Un brand nu este doar un logo
Următoarea ediție începe pe 28 Ianuarie 2026
Este gândit pentru tine dacă:
- ai un business la început de drum și vrei să începi să-ți construiești brandul, pas cu pas
- ai un business dezvoltat și vrei să crești vizibilitatea brandului tău în piață
- vrei să lucrezi cu o agenție specializată în branding sau marketing, dar nu ești sigur ce să le ceri
- vrei să lucrezi cu o agenție specializată în branding sau marketing, dar nu știi să evaluezi dacă livrabilele sunt potrivite și consecvente cu brandul tău
- nu știi cum să integrezi brandul afacerii cu brandul tău personal
- nu știi cum impactează brandul celelalte procese interne din afacere
- nu știi cum să integrezi linii noi de business în brandul actual fără să-l diluezi sau să creezi confuzie
Afli tot ce trebuie să știi despre branding din singurul program de business branding gândit pentru antreprenori
Pentru cine este acest curs
(700 Euro, start 28 Ianuarie 2026)
Deci, ce facem de fapt la Branding4Busines?
- Vei avea o vedere de ansamblu asupra procesului de branding pentru afacerea ta
- Vei stii ce asseturi ai nevoie pentru afacerea ta, cum se construiesc și cum se folosesc
- Vei știi cum se leagă brandingul cu marketingul și cum să comunici fără să diluezi brandul tău.
- Vei știi cum arată o strategie de brand, ce presupune și, mai ales, de ce ai nevoie de ea.
- Vei intelege ce presupune, branding-ul, rebranding-ul versus repoziționarea de brand și când este cazul să apelezi la fiecare.
- Vei intelege relația dintre brandul tău și planul de business
Branding
Marketing
Cum comunici cine esti
Atentie!
Acest program nu este o soluție magică pentru toate probleme afacerii tale. Daca nu ai niște lucruri aliniate intern, branding-ul te va ajuta mai puțin.
Dar îți promit că vom vorbi și de toate lucrurile care trebuie să funcționeze intern ca brandingul tău să facă afacerea ta să strălucească și cum să le transpui.
Acest program nu te va transforma într-un specialist de brand, nu acesta este scopul lui.
Dar iți va da instrumentele necesare să știi cum trebuie să arate lucrurile și ce să ceri colaboratorilor tăi pe branding și marketing.
(700 Euro, start 28 Ianuarie 2026)
Cum este gândit
- 4 Saptamani
- 8 Intalniri ( 2 / saptamana)
- 15 locuri
- 24 ore de lucru
- Live - Online pe Zoom
- 10:00 - 13:00
- Saptămâna 1
Introducere în Branding și Definirea Identității Brandului
Întâlnirea 1: Concepte de bazăîn branding
Întâlnirea 2: Definirea identității de brand
- Ce este un brand și de ce contează mai mult decât un logo
- Elemente esențiale ale identității de brand: misiune, viziune, valori
- Cum se diferențiază brandingul de marketing și publicitate
- Pașii de bază pentru definirea personalității și tonului brandului
- Saptămâna 2
Cunoașterea Audienței Țintă și Competiția
Întâlnirea 3: Avatarul de Client și Concurența brandului
Întâlnirea 4: Crearea unei propuneri de valoare distincte ( USP vs Valori vs. Misiune)
- Cum se conturează un avatar de client realist și util
- Metode practice pentru analiza corectă a concurenței
- Identificarea insight-urilor care diferențiază brandul tău
- Crearea unei propuneri de valoare clare și diferențiatoare
- Saptămâna 3
Dezvoltarea Brandului Online și Offline
Întâlnirea 5: Branding digital si relatia cu agentiile de branding
Întâlnirea 6: Branding offline și experiența clientului
- Cum se construiește o prezență digitală coerentă
- Colaborarea eficientă cu agențiile de branding și comunicare
- Integrarea brandingului în experiențele offline – de la spații la evenimente
- Cum se asigură consecvența mesajului și a vizualului pe toate canalele
- Saptămâna 4
Gestionarea și Menținerea Brandului
Întâlnirea 7: Strategii de gestionare a brandului
Întâlnirea 8: Măsurarea succesului și evoluția brandului . Branding KPIs
- Cum se monitorizează percepția brandului și se gestionează crizele
- Tehnici de revitalizare și adaptare a brandului în funcție de piață
- Stabilirea indicatorilor cheie de performanță (Brand KPIs)
- Cum se construiește loialitatea pe termen lung față de brand
(700 Euro, start 28 Ianuarie 2026)
Ce feedback am primit
Mădălina Moreanu
Co-fondator Morem Group
“ În cea mai mare parte a anului trecut am fost în proces de „reinventare” a brandului nostru – logo, slogan și stabilirea unei identități noi de brand.
Am lucrat cu mai multe alte companii, dar nu am reușit niciodată să găsim în materialele livrate valorile și viziunea în care credeam și pe care doream să le vedem în logo-ul nostru.
Am întâlnit-o pe Teodora de la TECHTONIKA Media și lucrurile au început să se aranjeze precum piesele unui puzzle. Procesul de creație a început cu un test în care membrii fondatori ai Morem Group au răspuns la mai multe întrebări cu scopul de a identifica misiunea, viziunea și valorile de brand. Rezultatul final al procesului a fost o soluție creativă complexă, cu 3 opțiuni pentru logo-uri și sloganuri, cărți de vizită și șabloane pentru vizualurile din social media.
Atenția la detalii, creativitatea, simțul estetic și promptitudinea sunt calități greu de găsit. Morem Group a obținut toate acestea și multe altele colaborând cu Techtonika Media, iar feedback-ul primit de la clienții noștri le-a confirmat încă o dată.
Vă mulțumim pentru experiența memorabilă, cu siguranță vom colabora și pe viitor și vom continua să vă recomandăm.”

Intrebări și Info
1. Am un business mic. Mă ajută și pe mine cursul?
Construim impreuna strategia ta de brand pas cu pas, facem un checklist aliniat cu obiectivele tale de business si iti dau instrumentele necesare sa urmaresti evolutia.
2. Nu am experiență în branding sau marketing. Pot să țin pasul?
Da, 100%. Explic totul clar, cu exemple simple și exerciții practice. Scopul este să înțelegi conceptele și să le aplici imediat, fără jargon complicat.
3. Dacă am deja un brand, mai are rost să mă înscriu?
Da! Cursul te ajută să clarifici direcția brandului tău, să vezi ce funcționează și unde poți îmbunătăți. Mulți participanți descoperă că au nevoie de o repoziționare mai clară — și cursul te ghidează exact prin acest proces.
4. Este un curs live sau îl pot face în ritmul meu?
Îl poți face complet în ritmul tău. Toate lecțiile sunt înregistrate, iar tu poți reveni oricând la ele, ori de câte ori ai nevoie.
5. Primesc materiale practice sau doar teorie?
Primesti materiale concrete – fișe de lucru, exemple și modele pe care le poți folosi direct pentru brandul tău. Este un curs aplicat, nu teoretic.
6. Ce voi avea concret la finalul cursului?
Vei avea o identitate de brand clară, o strategie de poziționare coerentă și un set de instrumente simple pentru a-ți menține și dezvolta brandul singur — cu claritate și încredere.
Să recapitulăm,
Ce primești în cadrul acestui program
Construim impreuna strategia ta de brand pas cu pas, facem un checklist aliniat cu obiectivele tale de business si iti dau instrumentele necesare sa urmaresti evolutia.
- Claritate asupra identității brandului – înțelegi cine ești ca brand, ce valori te definesc și cum te diferențiezi pe piață.
- Instrumente practice pentru analiză și strategie – înveți să identifici publicul țintă, să analizezi concurența și să construiești o propunere de valoare solidă.
- Ghid complet pentru prezența online și offline – afli cum să menții coerența brandului în toate punctele de contact, de la digital la experiența fizică.
- Cunoștințe aplicate despre managementul brandului – dobândești metode pentru a menține, măsura și ajusta brandul în timp.
(700 Euro, start 28 Ianuarie 2026)